Construcţia unei centrale solare plutitoare a început marţi pe un lac din estul Germaniei, unde s-a aflat o exploatare de suprafaţă de lignit, în timp ce regiunea îşi îndreaptă atenţia către surse de energie regenerabile, relatează dpa, conform Agerpres.

Cu o întindere de 16 hectare, situl de lângă Cottbus este cea mai mare instalaţie fotovoltaică plutitoare din Germania şi una dintre cele mai mari din Europa, conform operatorului Leag şi dezvoltatorului de proiecte EP New Energies (EPNE).

Este programată să intre în funcţiune în a doua jumătate a anului 2024, într-o etapă ulterioară a tranziţiei economiei regionale în Luzacia.

Se estimează că centrala solară va genera aproximativ 29.000 de megawaţi ore de energie electrică pe an, suficient pentru a alimenta 8.250 de gospodării. Aproximativ 51.000 de module solare sunt montate pe aproape 1.900 de flotoare în lac.

Cunoscută anterior ca mina în aer liber Cottbus-Nord, lucrările la acest obiectiv au început în 2019 prin inundarea minei, care, în cursul acestui deceniu va deveni cel mai mare lac interior artificial din Germania.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri