24 Iunie 2023

Revolta mercenarilor ruși. Grupul Wagner condus de Prigojin a pus mâna pe orașul Rostov. Urmează reacția lui Putin



Rusia este în pragul unui conflict intern între forțele regulate ale Kremlinului și mercenarii din Grupul Wagner, conduși de Evgheni Prigojin.

Preşedintele rus Vladimir Putin va susţine în curând un discurs televizat, în contextul revoltei mercenarilor, scrie agenția oificială de știri TASS.

Evgheni Prigojin, liderul grupului paramilitar Wagner, a afirmat că a intrat în Rusia cu trupele sale și a ocupat orașul Rostov cu scopul de a răsturna conducerea militară, spunând că este "gata să moară" împreună cu cei 25.000 de oameni ai săi pentru a "elibera poporul rus". Cu o zi înainte, șeful mercenarilor a acuzat armata că a tras în trupele sale.

Pe de altă parte, Ministerul Apărării spune că membrii Grupului Wagner au fost ”păcăliți” de șefii lor pentru a porni într-o aventură criminală și le cere să se întoarcă în cazărmi.

Prigojin, acuzat de rebeliune armată

Procuratura generală rusă a anunţat deschiderea unei anchete pentru "răzvrătire armată" împotriva lui Prigojin, care s-a revoltat după ce a acuzat armata că i-a bombardat oamenii. Autorităţile au înăsprit măsurile de securitate la Moscova şi în alte câteva regiuni din Rusia.

Această turnură dramatică a evenimentelor, cu multe detalii neclare, pare a fi cea mai mare criză internă cu care se confruntă preşedintele Vladimir Putin de când în februarie anul trecut a ordonat invadarea Ucrainei.

Mercenarii au preluat controlul asupra orașului Rostov

Liderul grupării paramilitare Wagner a afirmat într-o înregistrare video postată pe Telegram că se afla sâmbătă dimineaţa în cartierul general al armatei ruse din oraşul Rostov, un centru-cheie pentru asaltul Rusiei asupra Ucrainei, şi că a preluat controlul asupra unor situri militare, inclusiv asupra unui aerodrom.

El a dat asigurări că avioanele militare angajate în ofensiva din Ucraina "pleacă normal" de pe aerodrom pentru a îndeplini "sarcini de luptă", afirmând că "nu există nicio problemă".

"Un mare număr de teritorii" cucerite în Ucraina "sunt pierdute" şi "mulţi soldaţi sunt ucişi", a afirmat el, acuzând încă o dată armata rusă că nu spune adevărul privind situaţia de pe front. Armata pierde "până la 1.000 de oameni pe zi", printre care morţi, răniţi, dispăruţi sau cei care refuză să lupte, a mai spus el.

Prigojin amenință că va merge cu mercenarii săi la Moscova

Prigojin a mai cerut în înregistrarea video ca ministrul apărării Serghei Şoigu şi şeful statului major Valeri Gherasimov să vină la el, în oraşul Rostov-pe-Don.

Într-o altă înregistrare video, postată de canalul de Telegram pro-Wagner 'Razgruzka Wagnera', el poate fi văzut stând între doi generali de rang înalt, dintre care unul este lt. gen. Vladimir Alekseev, care anterior a apărut şi el o înregistrare video în care îi cerea lui Prigojin să-şi reconsidere tentativa declarată de a-i înlătura pe liderii armatei.

"Am ajuns aici, vrem să-i vedem pe şeful statului major şi pe Şoigu. Dacă nu vin, vom bloca oraşul Rostov-pe-Don şi vom pleca spre Moscova", a afirmat Evgheni Prigojin.



Citeste si