Poliţia a efectuat 994 de arestări în toată Franţa, o cifră record, în timpul unei a patra nopţi de violenţe, de o intensitate totuşi "mai mică" decât în noaptea precedentă, a anunţat Ministerul de Interne, informează agenţiile France Presse şi DPA, potrivit Agerpres.

Revoltele din cauza brutalităţii poliţiei au lovit oraşele franceze vineri pentru a patra noapte la rând, în ciuda prezenţei masive a forţelor de securitate, închiderii liniilor de transport şi unui apel către părinţi al preşedintelui Emmanuel Macron să-şi ţină adolescenţii acasă.

Un dispozitiv foarte important, nu mai puţin de 45.000 de poliţişti, a făcut posibilă stăpânirea violenţelor în această a patra noapte de revolte, dar bilanţul rămâne foarte ridicat. Sunt "79 de poliţişti şi jandarmi răniţi", aproximativ 1.350 de vehicule incendiate, 234 de clădiri arse sau degradate şi circa 2.560 de incendii au fost înregistrate pe drumurile publice, potrivit Ministerului de Interne.

Situaţia a fost mai calmă la Paris, dar potrivit media locale, au fost scene haotice în oraşele Lyon şi Marsilia, unde un supermarket a fost jefuit după un incendiu.

Tulburările declanşate de împuşcarea mortală marţi a unui tânăr şofer de 17 ani de către poliţie în timpul unui control în trafic au fost de asemenea raportate în teritoriile franceze de peste mări, inclusiv Guyana Franceză din America de Sud şi Insula Martinica din Caraibe.

Marsilia, al doilea oraş ca mărime din sudul Franţei, a cunoscut o noapte agitată, ceea ce l-a determinat pe ministrul de interne Gerard Darmanin să trimită acolo întăriri. Poliţia a raportat deja 88 de arestări în jurul orei 2.00 (0.00 GMT) de la începutul serii, grupuri de tineri adesea mascaţi şi "foarte mobile".

Sâmbătă dimineaţă, numărul arestărilor a fost aproape de 1.000, un nivel mai ridicat decât în nopţile precedente când poliţia a interpelat 900 de persoane.

Pentru a potoli violenţa, Darmanin a cerut oprirea serviciilor de autobuz la ora 21.00 şi de tramvai în toată ţara pana la noi ordine.

La Paris însă, metroul încă mai circula. Vânzarea de artificii, canistre de benzină şi produse inflamabile şi chimice va fi interzisă.

În oraşele mari precum Lyon, Marsilia şi Strasbourg, demonstraţiile şi evenimentele au fost interzise, a informat postul France Info.

Preşedintele a convocat vineri o şedinţă de urgenţă. Contrar a ceea ce unii se aşteptau, Macron nu a declarat stare de urgenţă, ci a făcut un apel către părinţi să-şi ţină copiii adolescenţi departe de participarea la protestele violente.

O treime dintre cei arestaţi joi seară erau foarte tineri, a spus vineri Macron.

Joi, procurorii au deschis o anchetă oficială pentru omor din culpă vizându-l pe poliţistul acuzat de împuşcarea fatală a adolescentului în Nanterre, o suburbie muncitorească din vestul Parisului. Ofiţerul este în arest, a declarat parchetul din Nanterre.

Băiatul urmează să fie înmormântat sâmbătă, a anunţat primarul din Nanterre, Patrick Jarry.

Uciderea adolescentului - surprinsă pe video şi sugerând că poliţistul nu era în pericol imediat - a declanşat indignare în Franţa şi a reînnoit acuzaţiile de violenţă excesivă a poliţiei, mai ales în cartierele mai sărace.

Imaginile cu maşini în flăcări şi cu participanţi la revoltă care se înfruntă cu poliţia în suburbiile Franţei amintesc de aceleaşi conflicte din anii trecuţi.

Politicienii francezi sunt bântuiţi de spectrul revoltelor din 2005 când trei săptămâni de revolte violente au zguduit naţiunea după moartea a doi tineri urmăriţi de poliţie, aminteşte DPA.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri