Aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen nu reprezintă o cerinţă a celor două state, ci este "pur şi simplu un drept", a declarat, luni, la Varna, prim-ministrul Marcel Ciolacu, care a subliniat că în perioada următoare se aşteaptă la discuţii aplicate atât cu Comisia Europeană, cât şi cu Parlamentul European, dar şi cu cele două state care, până în acest moment, s-au opus, relatează Agerpres.

Ciolacu a participat la Trilaterala România - Bulgaria - Grecia, la care au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Comisiei Europene. El a reiterat că este "total incorect" ca politica internă să fie pusă înaintea intereselor unei Europe întregi.

"Am avut pe agendă, eu şi domnul prim-ministru al Bulgariei, obiectivul soluţionării dosarului aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. În acest moment, România îndeplineşte toate condiţiile tehnice de peste 10 ani de zile. Eforturile din ultimul timp ale Bulgariei de a închide toate dosarele în ceea ce priveşte statul de drept s-au finalizat, au fost recunoscute şi de către Comisie şi sperăm ca în perioada următoare să avem discuţii aplicate atât cu Comisia, cât şi cu Parlamentul European, dar şi cu cele două state care, până în acest moment, s-au opus.

N-aş dori să intrăm foarte în detaliu, dar, îmi menţin părerea, este total incorect să punem interesele şi politica internă înaintea intereselor unei Europe întregi, într-un moment în care solidaritatea contează cel mai mult. Sunt ferm convins că împreună vom găsi calea corectă ca state ca România şi Bulgaria să nu mai fie ţinute la colţ total nedrept. Nu este o cerinţă a României şi a Bulgariei, este pur şi simplu un drept", a afirmat premierul Ciolacu, într-o conferinţă de presă, la finalul reuniunii.

Sursa foto: Guvernul României

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri