Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a ameninţat luni seara că va ucide ostaticii israelieni în Gaza ca reacţie la raidurile israeliene asupra enclavei palestiniene, potrivit unui comunicat, relatează AFP.

"De fiecare dată când oamenii noştri vor fi luaţi la ţintă fără avertisment, aceasta va avea ca rezultat execuţia unuia dintre ostaticii civili", a indicat braţul armat al Hamas, Brigăzile Al-Qassam, într-un comunicat, conform Agerpres.ro.

"Nicio negociere" nu este posibilă în acest moment cu Israelul atât timp cât continuă ostilităţile, a declarat, de asemenea, un responsabil al mişcării palestiniene Hamas, cu sediul la Doha.

"Operaţiunea militară continuă, iar rezistenţa, condusă de Brigăzile Al-Qassam, continuă să apere drepturile poporului nostru, aşa că în prezent nu este posibilă nicio negociere asupra problemei prizonierilor sau a altora" cu Israelul, a declarat Hossam Badran, membru al biroului politic al Hamas în capitala Qatarului.

Armata israeliană a ordonat luni asediul complet al Fâşiei Gaza controlate de mişcarea islamistă palestiniană, în a treia zi de război declanşat de ofensiva-surpriză şi fără precedent a Hamas.

Peste 1.200 de oameni au murit de ambele părţi de la începutul ostilităţilor.

Sursa foto: hosny f. salah / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri