Poliţia israeliană a anunţat că va începe înarmarea civililor pentru a accelera răspunsul în cazul unui atac sau a unei situaţii de criză în oraşele ţării, în a zecea zi a războiului dintre Israel şi organizaţia palestiniană islamistă Hamas, informează AFP, preluat de Agerpres.

Şeful poliţiei Kobi Shabtai şi ministrul Securităţii Naţionale Itamar Ben Gvir "au decis să extindă unităţile de intervenţie de urgenţă care operează sub auspiciile poliţiei în toate oraşele", potrivit unui comunicat de presă comun.

Cele "347 de unităţi noi" vor fi formate din "13.200 de civili voluntari în rândurile poliţiei, care vor fi înrolaţi şi vor primi puşti şi echipamente de protecţie", potrivit acestei surse.

Localităţile de la graniţele Israelului au de mulţi ani astfel de unităţi, formate din veterani de armată care primesc arme şi pregătire şi acţionează în caz de atacuri sau situaţii de urgenţă în coordonare cu armata sau poliţia.

Israelul este în război de când Hamas a lansat un atac fără precedent pe 7 octombrie împotriva oraşelor israeliene din apropierea graniţei cu Fâşia Gaza, controlată de mişcarea islamistă palestiniană. Atacul şi luptele care au urmat s-au soldat cu peste 1.400 de morţi în Israel, în principal civili.

Israelul a promis că va distruge Hamas şi a răspuns printr-o campanie intensivă de bombardamente asupra Fâşiei Gaza, care a ucis aproximativ 2.750 de persoane, potrivit autorităţilor locale.

În zilele de după atac, poliţia israeliană a achiziţionat peste 6.000 de puşti pentru 566 de noi unităţi de intervenţie civilă pe care le-a creat, se arată în comunicat, în "oraşele de graniţă, oraşele mari şi oraşele mixte (arabe şi evrei)".

Pe lângă noile unităţi, biroul ministrului Ben Gvir lucrează la relaxarea criteriilor de obţinere a permiselor de armă, astfel încât persoanele cu pregătire militară de bază, care locuiesc sau lucrează în zone de conflict, să poată purta armă.

O sesiune parlamentară organizată duminică seara, care a aprobat aceste noi linii directoare, a dezvăluit că, din 7 octombrie, aproximativ 41.000 de israelieni au solicitat permise pentru arme de foc, comparativ cu 38.000 în fiecare an.

"Masacrul din sudul (Israelului) arată cât de importante sunt unităţile de urgenţă: au salvat comunităţi întregi", a afirmat Ben Gvir în comunicat.

Sursa foto: Facebook / Israel Defence Force

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri