Calota glaciară din vestul Antarcticii va continua să se topească în acest secol indiferent de cât de mult îşi va reduce omenirea emisiile de gaze care cauzează încălzirea planetei noastre, au descoperit cercetătorii de la British Arctic Survey, ceea ce va duce la o creştere suplimentară a nivelului mării în deceniile următoare, informează Reuters, conform Agerpres.

Noul studiu, publicat luni în revista Nature Climate Change, a descoperit că indiferent de gradul de încălzire din acest secol, topirea calotei glaciare din vestul Antarcticii se va accelera pe măsură ce apa mai caldă din Marea Amundsen va eroda platformele de gheaţă de la marginea oceanului.

Aceste platforme de gheaţă sprijină gheţurile aflate mai departe în interiorul uscatului, acţionând ca un dop de plută care opreşte scurgerea lor în ocean.

Chiar şi în cel mai optimist scenariu de încălzire cu 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, gheaţa s-ar topi de trei ori mai repede în acest secol decât în secolul trecut.

"Reducerea emisiilor poate contribui la prevenirea celui mai rău scenariu de topire, dar dincolo de aceasta, atenuarea are un impact neglijabil", a declarat autoarea principală a studiului, Kaitlin Naughten, specialistă în modelări computerizate ale gheţurilor oceanice în cadrul British Antarctic Survey. "Se pare că s-ar putea să fi pierdut controlul", a adăugat ea.

Dezintegrarea calotei glaciare din vestul Antarcticii este unul dintre cele nouă "puncte de basculare" pentru clima globală pe care oamenii de ştiinţă le-au identificat în 2009. Depăşirea acestor linii roşii de mediu ar fi catastrofală pentru viaţa de pe Pământ.

Oamenii de ştiinţă dintr-o echipă internaţională au declarat în 2022 că este posibil ca să se fi depăşit deja "punctul fără de întoarcere" pentru calota glaciară din Antarctica de Vest, la o încălzire cu doar 1,1 grade Celsius peste nivelurile preindustriale.

În cazul în care calota de gheaţă s-ar topi complet, nivelul mediu global al mării ar creşte cu peste un metru.

Cercetătorii au efectuat simulări pe supercomputerul naţional al Marii Britanii pentru a evalua creşterea temperaturilor oceanelor în diferite scenarii de încălzire, pe baza unui singur model.

Rezultatele "trebuie tratate cu atenţie, deoarece diferite modele şi chiar ansambluri ale aceluiaşi model pot să ofere răspunsuri diferite", a declarat Tiago Segabinazzi Dotto, cercetător ştiinţific principal la Centrul Naţional de Oceanografie din Regatul Unit, care nu a fost implicat în acest studiu.

Cu toate acestea, el a remarcat că noile rezultate se aliniază cu alte cercetări ce sugerează prăbuşirea iminentă a platformelor de gheaţă din Marea Amundsen. Printre acestea se numără şi gheţarul Thwaites, despre care oamenii de ştiinţă au declarat în februarie că apa caldă a început să pătrundă în punctele sale cele mai slabe.

Gheaţa de pe întregul "Continent Alb" (Antarctica - n.red.) este în pericol de dispariţie pe măsură ce schimbările climatice au început să se manifeste tot mai intens.

În această iarnă, gheaţa marină din jurul Antarcticii a înregistrat cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată în ceea ce priveşte extinderea sa maximă. Iar un studiu publicat la începutul acestei luni a constatat că aproximativ 40% dintre platformele de gheaţă din Antarctica s-au micşorat semnificativ în ultimii 25 de ani.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri