NATO a declarat miercuri că divizia sa de achiziţii urmează să sprijine un grup de ţări membre, între care Germania, Ţările de Jos, România şi Spania, cu privire la un contract pentru achiziţionarea a până la 1.000 de rachete de apărare antiaeriană Patriot, informează Reuters.

Agenţia a atribuit un contract de producţie şi livrare către COMLOG, o societate mixtă între Raytheon şi MBDA, a anunţat Alianţa Nord-Atlantică într-un comunicat, adăugând că producţia europeană de rachete va fi extinsă.

"Achiziţiile multinaţionale consolidate în spiritul Iniţiativei europene de scut aerian (ESSI) oferă economii de scară şi sprijină extinderea capacităţii de producţie a noilor rachete GEM-T pentru a satisface cererea în creştere", precizează NATO într-un comunicat.

Acest contract, cu o valoare estimată de circa 5,5 miliarde de dolari, intervine într-un moment în care Ucraina se confruntă cu o campanie de bombardamente intense din partea Rusiei asupra oraşelor şi infrastructurilor sale, notează AFP.

Scopul este de a creşte producţia în Europa de astfel de rachete pentru a contracara atacurile aeriene şi cu rachete balistice, potrivit unui comunicat al NSPA, agenţia NATO responsabilă de achiziţii şi sprijin pentru forţele armate.

"Salut acest anunţ oportun al aliaţilor", a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. "Creşterea producţiei noastre de muniţie este esenţială pentru securitatea Ucrainei şi a noastră", a adăugat el.

SUA şi Germania au trimis deja rachete Patriot Ucrainei pentru a o ajuta să contracareze atacurile ruseşti asupra oraşelor şi infrastructurilor sale.

Aceste livrări au epuizat parţial stocurile, iar SUA s-au văzut constrânse să ceară altor ţări, între care şi Japonia, să ajute la refacerea lor.

"Europa va produce singură 1.000 de rachete Patriot. Aceasta demonstrează un lucru - cooperarea europeană permite obţinerea de succese concrete", a salutat titulara Ministerului olandez al Apărării, Kajsa Ollongren, a cărei ţară face parte de asemenea din grupul respectiv de ţări, alături de Germania, Spania şi România, notează AFP.

Rachetele Patriot au un cost estimativ de aproximativ patru milioane de dolari bucata, dar contractul acoperă de asemenea furnizarea de piese de schimb şi întreţinerea, mai adaugă agenţia franceză de presă.

Recent, Departamentul de Stat al SUA a avizat favorabil vânzarea de rachete antitanc Javelin către România în valoare de circa 80 de milioane de dolari, a anunţat Agenţia de Cooperare pentru Securitate şi Apărare (The Defense Security Cooperation Agency).

Agenția precizează că guvernul român a cerut să achiziţioneze 263 de rachete Javelin FGM-148F şi 26 de lansatoare portabile pentru aceste rachete (Light Weight Command Launch Units - LWCLU).

Sunt incluse în achiziţie rachete pentru trageri simulate de instrucţie, asistenţa tehnică, un nou sistem de instrucţie pentru utilizarea rachetelor, alte echipamente şi servicii.

Sursa foto: Mircea Moira / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri