Experţii chinezi în domeniul aeronauticii au prezentat recent un tip de aeronavă care imită zborul păsărilor şi care, potrivit experţilor citaţi de presa locală, are un mare potenţial de aplicare atât în domeniul militar, cât şi în cel civil, informează EFE, conform Agerpres.

Ornitopterul, de mărimea unei păsări, numit Micul Şoim, este produsul unei echipe de cercetare aeronautică de la Universitatea Politehnică Nord-Vest, situată în Xi'an.

Micul Şoim imită tiparul de zbor al păsărilor, care constă în întinderea şi plierea aripilor pentru a creşte eficienţa, a informat ziarul local Global Times.

Printr-o serie de design-uri, care sunt optimizate prin simulări de dinamică a fluidelor de tip CFD (Computational Fluid Dynamics) şi teste în tuneluri eoliene, Little Falcon îşi poate plia aripile, poate da din ele, poate plia doar o aripă în zbor, poate regla viteza mişcării de aripă şi, de asemenea, îşi poate bloca aripile în poziţia extinsă pentru a plana, a relatat CCTV.

Micul Şoim are potenţial de aplicare în domenii precum operaţiuni de recunoaştere militară, monitorizarea ecologică şi protecţia mediului, potrivit postului de stat CCTV.

Un expert în aviaţie a declarat pentru Global Times, sub rezerva anonimatului, că "este într-adevăr dificil să faci diferenţa" cu ochiul liber între o aeronavă de acest tip şi o pasăre în carne şi oase, "mai ales când este foarte sus pe cer".

Expertul a remarcat că cele mai multe aeronave moderne cu aripă fixă şi giravioanele caută să obţină "invizibilitatea" (stealth) în primul rând concentrându-se pe undele electromagnetice, sunet şi vizibilitate, dar în ceea ce priveşte ornitopterii, "chiar dacă vezi avionul, vei avea tendinţa de a-l ignora, pentru că vei crede că este o pasăre".

Sursa foto: YouTube / A Chen

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri