Lituania a anunţat vineri că va livra circa 3.000 de drone de luptă Ucrainei şi că va contribui la reabilitarea soldaţilor ucraineni care luptă împotriva invaziei ruse, informează AFP, conform Agerpres.

"Într-un viitor apropiat, Lituania va achiziţiona circa 3.000 de drone FPV de fabricaţie lituaniană pentru Ucraina, în valoare totală de două milioane de euro", a declarat şefa guvernului lituanian Ingrida Simonyte, alături de omologul său ucrainean Denis Şmîhal.

Potrivit Ingridei Simonyte, aceste aparate ar putea ajunge în Ucraina în decursul acestui an.

Dronele sunt folosite la scară mare de cele două părţi beligerante, atât pe linia frontului, cât şi pentru a ataca infrastructuri majore în interiorul teritoriului inamic.

Şefa guvernului lituanian a spus de asemenea că ţara sa va ajuta la înfiinţarea a trei centre de reabilitare a militarilor ucraineni, la Liov, în vestul Ucrainei, la Dnipro (est-centru) şi Jitomir (vest).

Simonyte a îndemnat UE să înceapă negocierile de aderare cu Kievul "imediat ce va fi posibil", considerând că "securitatea totală a Ucrainei şi în acelaşi timp cea a NATO nu pot fi asigurate decât prin aderarea deplină şi completă a Ucrainei la NATO".

Lituania, stat baltic cu 2,8 milioane de locuitori, a furnizat până acum Ucrainei ajutor în valoare de peste un miliard de dolari, din care mai mult de jumătate în domeniul militar, exemplul cel mai recent fiind alocarea a 35 de milioane de euro pentru iniţiativa cehă pentru achiziţia de muniţii.

Potrivit Institutului Kiel, cu sediul în Germania, Lituania se numără printre primele cinci ţări în ceea ce priveşte partea din PIB alocată ajutorului pentru Ucraina, cu 1,54%.

"Acesta este un procent care poate fi comparat cu bugetele pentru apărare ale unor ţări. Noi apreciem asta foarte mult", a declarat Şmîhal.

Ministerul Apărării lituanian a declarat mai devreme anul acesta că Lituania intenţionează să cheltuiască 200 de milioane de euro suplimentari cu titlu de ajutor militar pentru Ucraina, între 2024 şi 2026.

Cu această vizită în Lituania, prim-ministrul Ucrainei încheie un turneu diplomatic în cele trei state baltice, după ce s-a deplasat în Estonia şi în Letonia.

Sursa foto: Review News / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri