[INFOGRAFIC] Cum ar vota România și celelalte țări europene la alegerile din SUA

Sursǎ foto: Shutterstock

[INFOGRAFIC] Cum ar vota România și celelalte țări europene la alegerile din SUA

Cuprins Articol:

Alegerile din SUA au început, iar rezultatele acestora sunt de interes pentru întreaga lume. Dacă ar putea să voteze, europenii din vestul continentului ar alege-o pe democrata Kamala Harris. Situația se schimbă în estul continentului, Serbia și Rusia fiind cele mai favorabile republicanului Donald Trump. Poate surprinzător, românii se declară mai degrabă susținători ai democratei.

Mai jos este prezentată o agregare a sondajelor privind intenția de vot pe țări, care au fost colectate în ultima lună. Cifrele îi exclud pe respondenții care au declarat că nu știu/nu răspund, în scopul standardizării. Datele sondajelor sunt furnizate de Gallup, Verian, Iro research, Sotomo și Ipsos. În cazul în care au existat mai multe sondaje într-o țară în intervalul de timp specificat, a fost utilizată o medie simplă a acestora. Sondajele de mai jos se referă strict la o intenție de vot ipotetică: „Dacă ar fi să votați în alegerile americane pentru președinte, cu cine ați vota?”.

Citiți în acest articol LIVE TEXT cele mai importante informații de astăzi despre alegerile din SUA.

Cum ar vota românii și cine ar vota Donald Trump

62% dintre români ar vota Kamala Harris, în vreme ce doar 38% ar vota pentru Trump. Majoritatea celorlalte țări din regiune sunt mai degrabă favorabile lui Trump. Astfel, republicanul ar obține peste 50% din voturi în țări precum Slovenia, Slovacia, Republica Moldova, Bulgaria sau Ungaria. Rusia este clar cea mai mare susținătoare a lui Trump, cu 78% din ”voturile” ipotetice.

Cine ar vota Kamala Harris

Țările nordice ar vota în mod covârșitor cu democrații și cu Kamala Harris. De notat că țările scandinave sunt țările în care se înregistrează cel mai bun nivel de trai din lume și care au cei mai fericiți locuitori din lume.

În Danemarca, de exemplu, democrata ar obține 96% din voturi, în Finlanda 90% din voturi, în vreme ce în Suedia ea ar obține tot 90% din voturi.

Spania, Italia, Germania și Marea Britanie, țări cu o foarte mare comunitate de imigranți români, ar vota de asemenea preponderent cu Kamala Harris. Poate surprinzător, favorabilă democratei este și Austria, o țară des acuzată ca fiind un bastion rusesc în mijlocul UE.

Personalizate pentru tine