Gigantul suedez H&M a înregistrat o scădere abruptă a profitului în primele trei luni ale acestui an, iar grupul caută să-și eficientizeze afacerile, alegând să închidă 40 de magazine aflate brandurile sale în acest interval și plănuiește să închidă și mai multe în perioada următoare, relatează retail.eu.
Strategia companiei se va concentra pe închiderea mai multor magazine din piețele în care s-a consacrat deja și să deschidă, în schimb, altele în țările aflate în dezvoltare.
Grupul a închis 40 de magazine în primele trei luni din 2025
Potrivit raportului său financiar aferent primului trimestru al acestui an, cifra de afaceri a companiei a crescut cu 3%, la un total de circa 4,8 miliarde de euro, dar profitul net s-a prăbușit.
Conform datelor publicate de către grupul H&M, profitul net a scăzut la jumătate față de anul trecut, ajungând la doar 50 de milioane de euro. De asemenea și profitul operațional a scăzut cu 42%, la un circa 100 de milioane de euro.
În aceste condiții, compania a închis 40 de magazine în primele trei luni și anunță restrângerea unor lanțuri aflate sub brandurile sale.
În total, în ultimul an, grupul H&M a închis 125 de magazine în ultimele 12 luni, ajungând la un total de 4,213 în întreaga lume.
Daniel Ervér, CEO-ul grupului, a acuzat factori externi negativi, campaniile de reduceri din ultima perioadă și investițiile tot mai mari.
În plus, marja de profit a grupului este pusă sub presiune și pe fondul evoluției coroanei suedeze, care și-a crescut mult din valoare în raport cu ale monede, ceea ce a dus la pierderi de profit inclusiv prin ratele de schimb valutar.
190 de magazine vor fi închise în perioada următoare
Gigantul suedez a anunțat o strategie care va include și deschideri noi de magazine, dar mult mai multe închideri. După cele 40 de magazine închise în primele trei luni ale acestui an, vor mai urma și alte închideri.
Dacă la capitolul magazine noi, planurile H&M includ, deocamdată, 80 de inaugurări în piețele emergente, multe dintre ele în Brazilia și Paraguay, alte 190 de locații din piețele în care s-a consacrat deja urmează să fie închise.
Cele mai multe magazine care se vor închide par a fi cele de sub brandul „Monki”. Multe dintre acestea vor fi rebranduite sub marca „Weekday”.
Grupul speră la o îmbunătățire a rezultatelor în al doilea trimestru
În ceea ce privește evoluția afacerilor în următoare trei luni, grupul se va concentra pe magazinele sale de mari dimensiuni și pe vânzările online, acestea din urmă generând circa 30% din totalul cifrei de afaceri a grupului.
În mai multe țări a fost lansată deja o nouă platformă de vânzări online, iar în ceea ce privește magazinele fizice, vor urma noi investiții în renovări și îmbunătățiri tehnologice.
Per total, estimările grupului sunt pozitive, bazându-se că în luna martie s-a resimțit deja o creștere de 1% a vânzărilor. Totuși, în ceea ce privește marjele de profit, acestea vor rămân semnificativ mai mici decât în intervalele anterioare.