30 August 2007

Salariile sefilor din companiile americane sunt in crestere

Sefii principalelor companii americane au castigat anul trecut mai multi bani intr-o zi decat un angajat mediu in intregul an.

Directorii executivi ai celor mai mari companii american au beneficiat de salarii de 11 milioane dolari pe an, in medie, conform celui de-al 14-lea studiu privind salariile acordate sefilor de companii, publicat de Institutul de Studii Politice. cu sediul la Washington, si de organizatia "Uniti pentru o economie corecta", cu sediul la Boston.

In acelasi timp, angajatii cu salariu minim au primit prima majorare salariala din ultimii zece ani. Insa noul plafon salarial, de 5,85 dolari pe ora, dupa ce a fost ajustat pentru inflatie, este cu 7% sub salariul minim platit in urma cu zece ani.

"In aceeasi perioada, salariile platite sefilor de companii au crescut cu 45%", a precizat studiul.

In medie, sefii marilor corporatii americane au beneficiat de majorari a drepturilor de pensie de 1,3 milioane de dolari in 2006. In constrast, doar 58,5% dintre gospodariile americane al carui cap este in varsta de 45-54 ani, aveau un cont de pensii in 2004, aceasta fiind cea mai recenta informatie disponibila.

Conform acestui raport, intre 2001 si 2004, conturile de pensii ale acestor gospodarii au crescut cu doar 3.775 dolari pe an.

Primii 386 sefi de companii din studiu au beneficiat de bonusuri, printre care se regasesc si plata cheltuielilor de transport si pentru locuinte, in valoare de 438.342 dolari in medie in 2006, mai precizeaza studiul.

Unui angajat ce este platit cu salariul minim i-ar trebui 36 de ani pentru a castiga echivalentul a ceea ce castiga un sef de companie anual doar din bonusuri. Cei mai bine platiti 20 de sefi ale unor companii private au primit un salariu de 36,4 milioane dolari in medie in 2006.

Sefii companiilor din SUA primesc sume mult mai mari decat omologii lor europeni, afirma acest studiu. In 2006, primii cei mai bine platiti 20 de sefi de companii din Europa au primit, in medie, salarii de 12,5 milioane dolari, o treime din suma primita de cei din SUA.



Citeste si