7 Septembrie 2007

Marcarea profitului de catre investitori ieftineste aurul

Pretul aurului a coborat miercuri pana la cotatia de 680 dolari/uncie, in contextul in care investitorii si-au marcat profitul, dar cumpararea de lingouri si pretul ridicat al petrolului l-au mentinut la un nivel inalt, relateaza Reuters, citat de NewsIn.

Traderii spun ca banii fondurilor de investitii par a fi reinvestiti in piata metalelor, ca urmare a imbunatatirii conditiilor tehnice dupa scumpirile de saptamana trecuta, dar va fi dificil ca aurul sa inregistreze o scumpire semnificativa.

"Increderea investitorilor este probabil mai ridicata decat inainte, dar acestia sunt inca nesiguri in legatura cu evolutia situatiei. Preturile au potential de crestere, dar nu cred ca vor depasi nivelul de 690-695 dolari/uncie in viitorul apropiat daca piata nu va fi cumva influentata de factori suplimentari", a spus un analist de la banca de investitii Barclays Capital, Suki Cooper, citata de Reuters.

"Cererea fizica pare destul de puternica. A sustinut, cu siguranta, nivelul preturilor, insa nu cred ca va duce la o scumpire substantiala", a adaugat aceasta.

Dupa cresterea puternica de saptamana aceasta, aurul a coborat pana la cotatia de 679,70/680,30 dolari/uncie, fata de cea de 683,40 dolari/uncie atinsa marti. Aurul se scumpise marti pana la o cotatie maxima ce nu mai fusese atinsa din 24 iulie.

Traderii au observat ca banca centrala a Spaniei nu a vandut deloc aur in august, dupa ce vanduse 24,8 tone in iulie.

"Pretul aurului inregistreaza o crestere usoara in intervalul 639,10-694,60 dolari/uncie, tendinta care a dominat piata in ultimele cinci luni. Acest aspect mentine un mediu de tranzactionare neutru sau chiar pozitiv", a declarat analistul tehnic al Commerzbank, Karen Jones.



Citeste si