18 Ianuarie 2008

Compania braziliana MMX ar putea vinde o participatie de 5,5 mld. euro

Compania braziliana de minerit MMX Mineracao, controlata de omul de afaceri Eike Batista, poarta negocieri pentru vanzarea unei participatii catre grupul de minerit Anglo American, potrivit firmei de minerit, informeaza Reuters, citat de NewsIn.

Un purtator de cuvant al companiei a confirmat existenta discutiilor cu grupul Anglo American, care detine deja o participatie in firma braziliana, insa nu a facut comentarii cu privire la articolele aparute in presa, in ziarele O Estado de S. Paulo si Valor Economico, potrivit carora valoarea participatiei ce ar putea fi vandute se ridica la 5,5 miliarde dolari.

Mai multe detalii cu privire la acordul propus vor fi anuntate joi in cadrul unei conferinte de presa, potrivit oficialilor MMX si Anglo din Brazilia.

In iulie 2007, Anglo American a achizitionat 49% din MMX Mina-Rio, o divizie a grupului MMX, contra sumei de 1,15 miliarde dolari, cumparand de asemenea 49% din compania de logistica LLX Minas-Rio, ce se ocupa cu transportul minereului de fier.

Miliardarul Eike Batista controleaza MMX, avand o participatie de 60% din companie.



Citeste si