20 Februarie 2008

Credit Suisse anunta deprecieri ale activelor cu 2,85 miliarde dolari

Credit Suisse a anuntat deprecieri suplimentare de active in valoare de 2,85 miliarde dolari, lucru care ar reduce profitul net al companiei cu aproximativ un miliard de dolari, insa banca a tinut sa precizeze ca va anunta profit in primul trimestru din 2008, informeaza Reuters.

Banca a mai anuntat ca o ancheta interna, ce a identificat erori comise de o serie de traderi din divizia sa Structured Credit Trading, se afla in curs de desfasurare.

Credit Suisse estimeaza ca va ramane profitabila in cursul primului trimestru din 2008, valoarea finala a pierderilor depinzand de rezultatele anchetei si de conditiile de piata.

"Vom analiza daca aceste deprecieri de active vor afecta rezultatele pentru intreg anul 2007", a declarat CS intr-un comunicat.
Credit Suisse a fost afectata de criza creditelor din SUA, ce a determinat la nivel mondial deprecieri ale activelor bancare de peste 100 miliarde dolari, informeaza Reuters.

Banca UBS, principalul rival al celor de la Credit Suisse, a inregistrat pana acum deprecieri ale activelor in valoare de 18,4 miliarde dolari, Citigroup si Merrill Lynch suferind de asemenea pierderi.



Citeste si