8 Aprilie 2008

Eureko vrea sa cumpere un asigurator irlandez pentru 1,2 mld. euro

Grupul olandez Eureko, care are afaceri de asigurari si de pensii pe piata romaneasca prin subsidiara Interamerican, vrea sa cumpere societatea irlandeza de asigurari FBD Holdings, care a fost evaluata la 1,2 miliarde de euro, potrivit paginii de internet dutchnews.nl, informeaza NewsIn.

Actiunile companiei de asigurari FBD Holdings au urcat cu mai mult de 14% dupa confirmarea posibilei preluari de catre grupul olandez Eureko, potrivit ireland.com.

Eureko, parte a grupului financiar olandez Rabobank, este cea mai mare companie de asigurari din Olanda, cu 4,7 milioane de clienti.

Eureko a anuntat ca a inregistrat anul trecut un volum al primelor brute subscrise in crestere cu 5% pana la 7,52 miliarde euro in 2007. Profitul net al Eureko a scazut usor anul trecut la 979 milioane euro, de la 985 milioane euro in 2006.

Asiguratorul Interamerican Romania, controlat de Eureko, a incheiat anul financiar 2007 cu un volum de prime brute subscrise de 69,45 milioane lei (20,8 milioane euro), in crestere cu 30% fata de anul anterior, in special ca urmare a avansului puternic - de 159% - pe segmentul de asigurari de sanatate.

Interamerican Fond de Pensii, divizia de pensii private a grupului de pe piata romaneasca, ocupa locul al cincilea pe piata pensiilor private dupa repartizarea aleatorie, cu 263.979 de clienti si o cota de piata de 6,35%.



Citeste si