3 Iunie 2008

Shell va plati 739 mil. de dolari pentru o participatie in sectorul australian de gaze naturale

Royal Dutch Shell a anuntat ca va plati 739 milioane dolari pentru o participatie in mai multe proiecte de gaze naturale ale companiei australiene Arrow Energy, odata cu accentuarea competitiei pentru achizitionarea activelor din sectorul de gaze naturale al Australiei.

Compania Origin Energy, cel mai mare producator de carbune si gaze naturale din Australia, a respins saptamana trecuta o oferta de 13 miliarde dolari din partea grupului britanic BG, afirmand ca numai rezervele sale de carbune si gaze naturale valoreaza peste 15 miliarde dolari.

Compania malaeziana petroliera Petronas a platit 2,51 miliarde dolari pentru a achizitiona o participatie de 40% in firma energetica australiana Santos, relateaza Reuters, citat de NewsIn.

Potrivit Arrow, acordul de 776 milioane dolari australieni cu Shell evalueaza rezervele companiei la 2,72 dolari australieni pe gigajoule.

Arrow detine un numar important de uzine de carbune si gaze naturale in statul australian Queensland.

Shell urmareste sa achizitioneze o participatie de 30% in proiectele Arrow din Queensland contra sumei de 644 milioane dolari australieni, platind pana la 132 milioane dolari australieni pentru o participatie de 10% in Arrow International, o subsidiara a Arrow Energy ce reprezinta interesele companiei mama in sectorul international de carbune si gaze naturale.

Arrow face parte dintr-un consortiu ce va construi o centrala pe baza de carbune si gaze naturale ce va produce gaze naturale lichefiate in Gladstone, Queensland.

Centrala va costa 400 milioane dolari si va incepe productia in 2011, avand o capacitate de 1,3 milioane de tone pe an.



Citeste si