10 Iunie 2008

Pretul petrolului creste la 134,92 dolari/baril

Pretul petrolului a crescut, marti, la bursele electronice din Asia, in ciuda anuntului facut de Arabia Saudita, privind o reuniune a tarilor producatoare si consumatoare de titei, ce vor sa examineze cauzele scumpirii record a petrolului, potrivit AFP.

Arabia Saudita este tara cu cea mai mare productie de petrol, din cadrul Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC). Pretul petrolului a crescut de cinci ori, din 2003.

In schimburile matinale, pretul petrolului "light sweet crude", cu livrare in iulie, a crescut cu 57 centi, la 134,92 dolari/baril.

Petrolul Brent, din Marea Nordului, cu livrare in iulie, a crescut cu 44 centi, la 134,35 dolari pe baril.
Pretul petrolului ajunsese, vineri, la 138,54 dolari/baril. Acesta inregistrase o crestere de 10,75 dolari, fiind cel mai important avans inregistrat intr-o singura sedinta de tranzactionare.



Citeste si