19 Iunie 2008

Iranul neaga retragerea masiva de fonduri din bancile din Europa

Bancile iraniene nu isi retrag fondurile din Europa, conform unui oficial bancar, care contrazice informatiile conform carora Teheranul isi retrage activele din cauza temerilor legate de posibile sanctiuni fata de programul nuclear pe care il dezvolta, arata Reuters, citat de NewsIn.

“O asemenea problema nu a fost discutata”, a spus directorul executiv al bancii iraniene de stat Bank Mellat, Ali Divandari, citate de NewsIn.

“Bancile iraniene nu au nici o problema cu cele europene si nu exista motive pentru un transfer al activelor”, a spus Divandari.

Un saptamanal iranian a aratat anterior ca Iranul a retras 75 de miliarde de dolari din Europa, pentru a preveni o inghetare a activelor, ca parte a unor sanctiuni aplicate programului nuclear iranian.

Puterile occidentale avertizeaza Iranul cu pedepse daca va continua sa dezvolte programul nuclear, dar republica islamica, bogata in petrol, nu da semne ca doreste sa renunte la program.

O parte din activele Iranului in Europa au fost schimbate in aur si actiuni iar o alta parte a fost transferata in banci asiatice, a spus anterior un oficial iranian din cadrul ministerului de externe.

Iranul a refuzat din nou sa suspende activitatile de imbogatire a uraniului, in ciuda ofertei facute de sase puteri modiale pentru dezvoltarea unui program nuclear civil. Conditia impusa a fost renuntarea la activitatile curente din domeniul nuclear, suspectate de Statele Unite si de alte tari ca sunt indreptate catre fabricarea de arme nucleare.

Oferta, facuta de Statele Unite, Marea Britanie, Rusia, China, Germania si Franta, este o versiune revizuita a unei oferte respinse de Iran acum doi ani.

Refuzul Iranului de a pune capat acestui program, ce poate oferi combusitbil pentru centrale nucleare sau materie prima pentru arme, a atras trei randuri de sanctiuni din partea Natiunilor Unite, incepand cu 2006. Teheranul spune ca doreste sa obtina doar electricitate.

Iranul inregistreaza castiguri foarte mari datorita pretului ridicat al petrolului si a anuntat, in aprilie, ca rezervele de valuta depasesc 80 de miliarde de dolari.



Citeste si