24 Iunie 2008

Arcelor Mittal si Macarthur au incheiat negocierile fara a ajunge la un acord

Grupul minier australian Macarthur Coal Ltd a anuntat ca discutiile cu cel mai mare producator de otel din lume, Arcelor Mittal, pentru incheierea unei tranzactii, s-au incheiat fara a se ajunge la un acord, relateaza Reuters, citat de NewsIn.

Luna trecuta, Arcelor a platit 604 milioane dolari pentru un pachet de 14,9% in cadrul Macarthur si a purtat discutii cu firma australiana in legatura cu o tranzactie nespecificata.

Macarthur Coal a anuntat ca discutiile "nu au rezultat in nicio propunere pentru o tranzactie".

"Prezenta Arcelor Mittal ca un investitor semnificativ este binevenita si ne vom continua relatia pe termen lung cu Arcelor, ca principal client", a declarat presedintele Macarthur Coal, Keith De Lacysaid.

Potrivit analistilor, existau numeroase asteptari in piata ca Arcelor sa inainteze o oferta de preluare totala a Macarthur, ceea ce a facut ca actiunile grupului australian sa se aprecieze la un nivel record in ultima luna.

Fondatorul si principalul actionar al Macarthur, Ken Talbot, a renuntat luni la functia detinuta in cadrul consiliului, miscare interpretata ca una ce aduce compania, in valoare de 4,2 miliarde dolari, mai aproape de o posibila vanzare.

Macarthur, ce furnizeaza peste o treime din carbunele pulverizat folosit pe plan mondial de grupurile siderurgice, detine 73,3% din cele doua mine din estul Australiei, capabile sa produca aproximativ 6,5 milioane tone de carbune anual.

ArcelorMittal, ce acopera aproximativ 10% din productia mondiala de otel, are o capitalizare de piata de aproape 90 miliarde euro (139,1 miliarde dolari), iar titlurile sale au crescut cu peste 65% in cursul ultimului an. De la crearea sa, compania a continuat cursa de consolidare, efectuand investitii considerabile si achizitii in regiuni in curs de dezvolare precum Senegal, India, Rusia si China.



Citeste si