“Ceea ce s-a facut pana acum a fost foarte bine, in opinia mea, in acele conditii foarte dificile,” a spus, sambata, Trichet.
De asemenea, un oficial al Fondului Monetar International (FMI) a declarat ca problemele economice aparute la nivel mondial nu vor disparea foarte curand si va fi nevoie de eforturi serioase pentru a le depasi.
Economia americana s-ar putea confrunta cu alte probleme in ultimele patru luni ale anului, pe fondul epuizarii stimulentelor de 152 de miliarde de dolari acordate de guvernul SUA pentru cresterea consumului, a aratat un oficial american.
Inflatia din Statele Unite a atins un maxim al ultimilor 17 ani, in iulie, cand s-a situat la 5,6%. Principalii factori care au determinat accelerarea acesteia au fost preturile crescute ale energiei si alimentelor.
Presedintele BCE: Bancile centrale europene au reactionat bine in contextul crizei financiare mondiale
Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, considera ca deciziile luate pana acum de bancile centrale europene in fata crizei financiare mondiale sunt corecte si a avertizat ca fenomenul nu a luat sfarsit, arata Reuters, citat de NewsIn.
Te-ar putea interesa si: