BayernLB si Commerzbank ar putea cere ajutoare de la statul german

BayernLB si Commerzbank ar putea cere ajutoare de la statul german

Banca bavareza BayernLB din sectorul public va cere un ajutor de 1 miliard euro din pachetul guvernamental de 500 miliarde euro pentru salvarea bancilor, spune ministrul de finante al landului german, Erwin Huber, citat de Reuters.

Huber a declarat, intr-un interviu acordat publicatiei Bild, ca marti va avea loc o reuniune a consiliului de supraveghere al bancii, ca sa discute despre oportunitatea unui ajutor, dupa ce sambata si directorul executiv al Commerzbank a indicat ca banca ar putea cere finantare.

“Analizam concret pachetul de salvare”, a spus Huber, care este si seful consiliului de supraveghere al bancii BayernLB, citat de Bild. “Este vorba despre 1 miliard de euro. Implicarea guvernului federal reprezinta, insa, un fel de majorare de capital si ar presupune si ca guvernul va avea un cuvant de spus in aceasta privinta”, a adaugat ministrul bavarez al finantelor, potrivit NewsIn.

Erwin Huber a adaugat ca BayernLB va trece printr-un proces solid de restructurare.

Sambata, directorul executiv al Commerzbank, Martin Blessing, declarase pentru publicatia Bild ca “vom analiza clar ce inseamna pachetul guvernamental de salvare si daca este sau nu o optiune adecvata pentru noi sa apelam la acesta”.

“Cred ca este datoria fiecarui bancher sa analizeze o posibila participare in cadrul programului, pentru ca posibilitatea de a acorda mai multe credite, care este foarte importanta in criza, depinde de un capital solid”, a spus seful Commerzbank.

Personalizate pentru tine