4 Decembrie 2008

Franta va sprijini economia cu un plan de 26 miliarde euro



Presedintele francez Nicolas Sarkozy a anuntat un plan de 26 miliarde euro (33 miliarde dolari) destinat sprijinirii economiei, ce se afla in pragul recesiunii, relateaza Bloomberg.

Ajutorul echivaleaza cu 1,3% din produsul intern brut (PIB) si va adanci deficitul bugetar din 2009 la 3,9% din PIB, fata de estimarile anterioare de 3,1%, potrivit NewsIn.

"Din cauza crizei puternice, raspunsul trebuie sa fie pe masura", a declarat Sarkozy in cadrul unei conferinte. "Raspunsul nostru in fata crizei sunt investitiile. Cea mai buna politica de relansare este cea care sustine activitatea de astazi si pregateste competitivitatea de maine", a spus acesta, conform AFP.

"Vom grabi planurile de investitii", a spus Sarkozy, cifrand 10,5 miliarde euro investitiile publice suplimentare pe care statul, autoritatile locale si marile companii publice le vor face in special in infrastructura de transport.

Presedintele francez a subliniat ca guvernul este pregatit sa foloseasca orice mijloace pentru salvarea industriei auto, sector in care lucreaza 10% din populatia activa a Frantei.

De asemenea, Sarkozy a anuntat ca va rambursa inainte de termen datoriile publice de 11,5 miliarde euro fata de companiile nationale, aflate in lipsa de lichiditati.



Citeste si