17 Decembrie 2008

Francezii de la Vinci construiesc o autostrada de 1 mld. dolari in Slovacia

Un consortiu condus de grupul francez Vinci a castigat o licitatie de 992,3 milioane dolari, organizata de guvernul slovac, pentru construirea si operarea unei autostrazi, relateaza Reuters.

Vinci, lider mondial in lucrari publice, a format un parteneriat cu grupul ABN AMRO pentru licitatia in vederea construirii a 53 kilometri de autostrada in centrul Slovaciei, lucrare ce se ridica la cel putin 21,9 miliarde coroane slovace (aproape 1 miliard dolari).

Potrivit declaratiilor unor oficiali ai ministerului transporturilor, comitetul insarcinat cu gestionarea licitatiei a decis in favoarea ofertei grupului Vinci. Proiectul a primit oferte si din partea unui consortiu format din compania spaniola Obrascon Huarte Lain impreuna cu grupurile cehe OHL ZS si ZS BRNO, anunta NewsIn.

Comitetul respinsese anterior ofertele altor companii aflate pe lista scurta, printre care si grupul austriac Strabag, impreuna cu Porr Solutions Immobilien si un consortiu format din companiile franceze Colas, Doprastav, Vahostav, Intertoll-Europe si Mota-Engil.

Oficialii guvernamentali nu au intrat in detalii asupra licitatiei, procedurile nefiind incheiate inca. Rezultatul licitatiei va trebui aprobat de ministrul transporturilor si de Guvern.

Lictatia este cea de-a doua parte a planului premierului Robert Fico destinat accelerarii constructiei de drumuri prin asa numitul parteneriat public-privat (PPP), in urma caruia castigatorul va construi autostrada folosindu-se de finante proprii, urmand ulterior sa primeasca o licenta de operare pe 30 ani.



Citeste si