29 Aprilie 2009

Actionarii Fortis au protestat violent impotriva divizarii bancii



Consiliul director al bancii Fortis, incercand sa obtina aprobarea pentru vanzarea unitatilor bancare din Belgia si Luxemburg bancii franceze BNP Paribas, s-a confruntat cu furia actionarilor referitor la separarea companiei de servicii financiare.
Presedintele Jozef De Mey a suspendat reuniunea anuala de la Ghent (Belgia) pentru o jumatate de ora dupa ce investitorii au luat cu asalt scena si au aruncat cu pantofi in el.

Investitorii au huiduit si au cerut demisia consiliului alcatuit din trei membri, dupa ce Fortis a refuzat sa ii lase pe actionari sa voteze cu privire la drepturile de vot ale actiunilor contestate, potrivit NewsIn.

Mischael Modrikamen, unul dintre avocatii ce ii reprezinta pe cei 2.300 de investitori de la Fortis care se opun tranzactiei, a cerut votul dupa ce a pierdut in incercarea de a suspenda drepturile de vot pentru circa 170 milioane actiuni, despre care afirma ca s-ar afla in mainile aliatilor BNP Paribas.

Actiunile in cauza ar putea inclina balanta in favoarea aprobarii separarii, in cadrul votului.

"Daca vreti ca actionarii vostri sa va respecte, atunci permiteti acest vot", a declarat Modrikamen in fata consiliului director al Fortis. Avocatul a fost ovationat de actionari.

In conformitate cu un acord incheiat in 7 martie, BNP Paribas a cazut de acord sa cumpere 75% din Fortis Bank NV, in cadrul unei tranzactii evaluate de 9 miliarde euro pentru activele bancare. Fortis va primi, de asemenea, 1,38 miliarde euro pentru 25% din afacerile sale cu asigurari din Belgia.



Citeste si