29 Iulie 2009

Turkmenistanul este dispus sa vanda gaz Marii Britanii



Turkmenistanul este dispus sa vanda gaz Marii Britanii, a declarat presedintele turkmen Gurbanguli Berdimuhamedov, in timpul unei vizite a printului Andrew la Ashabad.
"Livrarea de gaz natural turkmen pe piata europena, in special in Marea Britanie, corespunde deplin proiectului Turkmenistanului de a-si diversifica exporturile de hidrocarburi", a declarat Berdimuhamedov.

"Turkmenistanul considera Marea Britanie drept un partener important, alaturi de care intentioneaza sa dezvolte o cooperare in tot spectrul relatiilor bilaterale", a adaugat presedintele turkmen, citat de NewsIn.

La randul sau, printul Andrew a mentionat: "rezervele colosale de hidrocarburi ale Turkmenistanului, unul dintre actorii-cheie in domeniul energetic la nivel mondial".

Turkmenistanul, ale carui relatii cu Rusia au devenit mai tensionate in ultimele luni, a dat tot mai multe semnale ca doreste o cooperare cu Europa si China, acestea fiind, la randul lor, foarte interesate de vastele rezerve turkmene de gaz.

La 10 iulie, Ashabadul s-a declarat pregatit sa participe in cadrul proiectului de construire a gazoductului european Nabucco si sa-l aprovizioneze cu gaz. Nabbuco, un gazoduct cu o lungime de 3.300 de kilometri, va permite livrarea de gaz din marea Caspica si, eventual, Orientul Mijlociu, spre Europa, ocolind Rusia. Obiectivul proiectului este de a reduce dependenta Occidentului de hidrocarburile rusesti.



Citeste si