10 Februarie 2005

Presedinta Grupului Hewlett Packard a demisionat

Carly Fiorina si-a dat demisia din pozitia de presedinte si director executiv al grupului american Hewlett Packard, urmand a fi inlocuita temporar de directorul financiar Robert Wayman.

"Desi regret ca s-a ajuns ca eu si board-ul director sa avem pareri contradictorii in privinta strategiilor HP, ii respect decizia. HP este o companie puternica si le urez tuturor celor implicati in activitatea acestei marete corporatii americane mult succes in viitor, a declarat Fiorina.

Informatii recente arata ca board-ul HP nu a fost prea multumit de dezvoltarea neomogena a diviziilor companiei, astfel ca se cautau forme de reducere a puterilor executive ale "doamnei de fier".

Fiorina a preluat in 1999 fraiele companiei cu o o cifra de afaceri de 80 de miliarde de dolari pe an, si a fost unul dintre arhitectii controversatei fuziuni cu Compaq.

Luna trecuta, HP anuntase ca va opera mai multe restructurari ale organizarii companiei, in urma carora divizia de imprimante urma sa se contopeasca in cea de PC-uri.

Debarcarea lui Carly Fiorina vine ca o surpriza de proportii, mai ales ca in cadrul lucrarilor Forumului Economic de la Davos aceasta a tinut sa dezminta orice zvon potrivit caruia ar exista posibilitatea sa plece, mai ales ca relatia cu board-ul executiv este "excelenta".



Citeste si