20 Octombrie 2009

Doar cateva tari vor beneficia de facilitatea UE pentru sectorul laptelui



Franta, Germania, Danemarca si Polonia vor fi principalele beneficiare ale noii facilitati de 280 milioane euro propuse de Uniunea Europeana pentru sustinerea sectorului laptelui, a declarat comisarul european pentru agricultura, Mariann Fischer Boel, citat de AFP.
Comisarul a precizat ca ajutorul propus va fi repartizat la nivel national in functie de productia diferitelor state, dar nu va depasi nivelul cotelor (plafoanelor) de productie ce le-au fost alocate. Fischer Boel a precizat ca, in final, va fi vorba de mai putin de 1.000 de euro pentru fiecare producator de lapte.

"Ati jumulit gaina cu ouale de aur la maximum, nu mi-a mai ramas nimic. Deci, s-a terminat, nicio delegatie nu mai poate veni sa-mi ceara un euro in plus", a avertizat comisarul, in timpul unei conferinte de presa, la finalul reuniunii ministrilor europeni ai agriculturii de la Luxemburg, potrivit NewsIn.

Sindicatele agricole franceze au calificat drept insuficient ajutorul european de 280 milioane euro anuntat, luni, de Bruxelles pentru sustinerea fermierilor din sectorul laptelui. Federatia nationala a sindicatelor exploatatiilor agricole (FNSEA) a precizat intr-un comunicat ca ajutorul este prea mic si vine prea târziu, in contextul in care aceasta criza dureaza de multa vreme.



Citeste si