22 Octombrie 2009

Presedintele Rusiei cere privatizarea sau inchiderea companiilor de stat



Presedintele rus Dmitri Medvedev a criticat companiile de stat, majoritatea fiind create in timpul mandatului lui Vladimir Putin, solicitand privatizarea sau inchiderea lor.
"Cred ca am pierdut la un moment dat controlul asupra infiintarii intreprinderilor publice", a declarat acesta.

"Asta nu inseamna ca trebuie sa se inchida maine. Vor continua sa functioneze, insa, in cele din urma, se va pune intrebarea: le vom privatiza sau le vom lichida" , a adaugat acesta, conform NewsIn.

"Companiile publice care au fost create pentru o anume perioada si care traiesc acum numai datorita fondurilor de stat trebuie pur si simplu sa dispara. In schimb, cele care inca mai sunt necesare vor trebui sa isi schimbe structura juridica. Nu avem nevoie de astfel de structuri", a explicat presedintele rus.

Guvernul Rusiei a infiintat mai multe companii de stat in perioada mandatului lui Vladimir Putin, in sectoare de armament (Rosoboronexport), nanotehnologii (Rosnanotekh) si energie nucleara (Rosatom).

Potrivit unor analisti, structura lipsita de transparenta a acestor companii a permis apropiatilor lui Putin, precum Serghei Cemezov, care conduce Rostekhnologui, sa actioneze fara control.

Pe 7 august, Medvedev i-a cerut procurorului general Iuri Tchaika sa controleze aceste companii publice si sa verifice modul in care sunt utilizate fondurile alocate de stat.




Citeste si