11 Decembrie 2009

Banca Centrala Europeana: Statele baltice risca o noua criza



Statele baltice risca sa intre intr-o noua criza economica, daca guvernele lor esueaza sa implementeze masurile de austeritate necesare sustinerii tintei privind aderarea la zona euro, a avertizat Banca Centrala Europeana (BCE), potrivit Bloomberg.
Letonia, Lituania si Estonia au fost afectate de un declin economic mai sever decat cel din restul Uniunii Europene, deoarece tintele restrictive impuse prea devreme pentru convergenta la euro au dus la crearea unor bule ale activelor, potrivit unui document confidential al BCE, obtinut de Bloomberg News, potrivit NewsIn.

Limitele inguste in care au avut voie sa fluctueze monedele au adaugat o presiune suplimentara politicilor fiscale, astfel incat economiile baltice sa nu fie predispuse la dezechilibre, a mai aratat BCE.

In lipsa unor masuri fiscale restrictive, "autoritatile din statele baltice ar putea sa nu fie capabile sa previna un nou dezechilibru macroeconomic" si sa repete ciclul boom-bust (de crestere spectaculoasa a economiei urmata de o cadere abrupta a acesteia n.r.), scria BCE intr-un document datat 17 noiembrie.

Cele trei state baltice au fost afectate in acest an de cele mai grave recesiuni din UE, dupa ce accesul lor la blocul comunitar in 2004 a dus la cresterea creditarii si la majorarea cu pana la 85% a salariilor, lasand economiile supraincalzite vulnerabile la criza economica mondiala.

"Experienta statelor baltice dovedeste ca, pentru tarile care au optat sa isi lege strans monedele nationale de euro, exista un risc semnificativ ca dobanzile relativ mici sa duca la o cresterea excesiva a imprumutului pe pietele interne si la aparitia unor bule in ce priveste preturile activelor", potrivit BCE. Un purtator de cuvant al BCE a refuzat miercuri sa confirme informatiile Bloomberg.

Letonia, care se bazeaza pe un imprumut de 7,5 miliarde euro (11,1 miliarde dolari) de la Fondul Monetar Internationale (FMI) si Uniunea Europeana (UE), si-a propus sa isi diminueze deficitul bugetar cu cate 500 milioane lati (1 miliard dolari) in fiecare an pana in 2012. Letonia a intrat in ERM-2 (anticamera zonei euro n.r.) in ianuarie 2005.

Estonia, care a intrat in ERM-2 tot in 2004 si ar urma sa adopte moneda euro in 2011, si-a redus cheltuielile bugetare cu 9% din PIB in acest an, pentru a indeplini criteriile de convergenta.

BCE a precizat ca statele baltice trebuie sa isi imbunatateasca reglementarile sistemelor bancare, dominate de banci nordice, precum Swedbank AB si SEB AB. Alte masuri ar trebui sa vizeze restrictii asupra imprumuturilor in valuta.

Recomandarile din partea BCE se mai refera la necesitatea de a spori competitivitatea pietelor muncii si a produselor, flexibilizarea reglementarilor de salarizare si asigurarea unor resurse suplimentare pentru industriile orientate catre export.

BCE a mai atras atentia asupra necesitatii unei supravegheri mai atente a progreselor inregistrate de tarile aflate in ERM-2 in atingerea criteriilor de convergenta.

Letonia si-a propus sa adopte euro in 2014, in timp ce Lituania vrea sa adere la zona euro in intervalul 2013-2015.



Citeste si