Lloyds Banking mai da afara 585 de angajati

Lloyds Banking mai da afara 585 de angajati

Grupul bancar britanic Lloyds Banking Group (LBG), rezultat in urma fuziunii dintre HBOS si Lloyds TSB la inceputul anului 2009, a anuntat ca va disponibiliza 585 de angajati, dupa alte 15.500 de locuri de munca suprimate anul trecut, relateaza cotidianul belgian L'Echo.

Anuntul a fost facut initial de sindicatul Unite, cel mai mare din tara, ce a indicat suprimarea a 400 de locuri de munca din centrele de creditare Black Horse, si posibila disponibilizare a altor 185 de persoane.

Grupul a anuntat ca este pe cale sa efectueze o serie de modificari in cadrul diviziilor, ce vor afecta 685 de locuri de munca pana in martie 2011 si care vor implica disponibilizarea a 585 de angajati, potrivit NewsIn.

Lloyds a confirmat suspendare aa 455 de posturi din cadrul Black Horse, decizie ce echivaleaza cu inchiderea tuturor centrelor acestei filiale, dar si suspendarea a 130 de locuri de munca in cadrul diviziei de retail banking.

Banca a anuntat ca politica sa se axeaza pe incurajarea disponibilizarilor voluntare. "Concedierile vor fi utilizate ca o ultima masura", a asigurat banca.

Rob MacGregor, delegat al sindicatului, a declarat ca Unite "este profund dezamagit de decizia LBG de a inchide toate centrele Black Horse, intr-un moment in care numeroase familii au probleme cu controlarea finantelor".

Personalizate pentru tine