1 Februarie 2010

UE sprijina Grecia. De unde va veni ajutorul financiar?



Grecia beneficiaza de "sprijinul total" al Germaniei si al celorlalte state membre ale Uniunii Europene in lupta sa pentru a face fata datoriei publice si deficitului bugetar, a declarat ministrul german de externe, Guido Westerwelle, citat de AFP.
"Suntem increzatori ca guvernul grec va arata ca este capabil de dinamismul necesar pentru a face fata slabiciunilor structurale ale economiei", a declarat Westerwelle, scrie NewsIn.

"Atena are sprijinul total al Germaniei si al tuturor celorlalte state membre ale Uniunii Europene in aceasta privinta", a adaugat ministrul, care va vizita marti capitala elena, unde se va intalni cu premierul George Papandreou si cu ministrul finantelor, George Papaconstantinou.

Europenii sunt impartiti in privinta unui eventual sprijin care ar trebui acordat Greciei, tara afectata de cea mai grava criza a finantelor publice din ultimele trei decenii.

In cazul in care situatia se agraveaza, Grecia ar putea beneficia pana la urma de sprijinul UE, insa chestiunea este delicata, deoarece un astfel de plan de salvare pentru un stat din zona euro poate da un semnal periculos, mai ales in conditiile in care Spania si Portugalia sunt la randul lor intr-o pozitie fragila.

Unele relatari de presa din ultima saptamana au indicat ca UE - in special Franta si Germania - ar pregati masuri de sprijin in favoarea Greciei.

Premierul elen a negat, insa, ca ar exista un astfel de "plan B" la programul de austeritate bugetara al guvernului de la Atena, asupra caruia Comisia Europeana se va pronunta vineri.

Masuri de sprijin pentru Grecia, care incearca sa-si imbunatateasca situatia finantelor publice, "nu sunt excluse", insa vor proveni, in cazul in care vor fi aprobate, de la institutii financiare publice si nu de la statele membre UE, relateaza AFP, care citeaza o sursa guvernamentala europeana.

Potrivit AFP, o sursa guvernamentala europeana a declarat ieri, la forumul economic de la Davos, ca un eventual sprijin pentru Grecia va fi furnizat de institutii financiare care dispun de fonduri din surse publice, precum Fondul Monetar international (FMI) sau Banca Europeana pentru Investitii (BEI). Sursa respectiva a exclus, insa, posibilitatea unui plan de salvare de mari dimensiuni.

Totusi, un sprijin ar putea fi luat in calcul doar daca guvernul de la Atena "isi face temele" in ceea ce priveste reducerea deficitului bugetar, a precizat sursa citata de AFP.

Grecia a incheiat 2009 cu un deficit bugetar de 12,7% din produsul intern brut (PIB) si cu o datorie publica de 113% din PIB, niveluri care au ingrijorat pietele financiare. Guvernul de la Atena s-a angajat sa reduca deficitul la 8,7% din PIB in acest an si la sub 3% in 2012.

Un nou client pentru FMI: Grecia



Citeste si