4 Noiembrie 2005

Renault Laguna cu economie de peste 2.700 de euro

Potrivit site-ului Renault, modelul Laguna Privilege cu motor de 1,9 litri diesel ce dezvolta nu mai putin de 120 de cai putere, are un pret special de 15.628 de euro CIP, mai putin cu 2.714 euro decat era pana in prezent.

Primul model Laguna a debutat in ianuarie 1994, iar in timp modelul a devenit un jucator important pe piata modelelor de clasa medie.

Noua generatie a fost lansata in 2000, si a starnit "comentarii" prin designul avangardist. Dupa cinci ani, Laguna a primt un "facelift", fiind imbunatatita.

La bordul Lagunei, pasagerii beneficiaza de confort, dinamism, si nu in ultimul rand de o ambianta placuta.

Laguna este primul vehicul din categoria sa care a obtinut calificativul 5 stele la crash-testele EuroNCAP.

Renault Laguna sta bine si la dotari, fiind echipata cu proiectoare de ceata, faruri cu xenon cu distanta adaptabila si sistem de spalare.

Mentinerea traiectoriei este garantata de controlului dinamic al traiectoriei ESP, cuplat la sistemul anti-patinaj ASR si cu controlul subvirarii CSV.

Mai mult, Laguna dispune de un sistem de franare puternic, gratie ABS-ului cu repartitor electronic al franarii EBV si Asistentei la Franarea de Urgenta (AFU).

Protectia pasiva este asigurata de doua airbag-uri frontale adaptative in partea din fata, centuri de siguranta pretensionate cu limitatoare de efort, doua airbag-uri laterale fata, si doua airbag-uri cortina fata/spate.

Motorizarile pe benzina ale modelului Laguna se disting prin flexibilitate si performante, iar cu motorizarile diesel de 120 si 150 CP, se poate atinge la maxim potentialul masinii.



Citeste si