29 Aprilie 2010

Profitul Shell a avansat cu 57% in primul trimestru



Royal Dutch Shell Plc, cea mai mare companie petroliera din Europa, a inregistrat o crestere de 57% a profitului din primul trimestru, dupa ce productia a avansat pentru prima oara in ultimii trei ani, in contextul inceperii exploatarii unor campuri din Rusia si Brazilia, scrie Bloomberg.
Profitul net a crescut la 5,48 miliarde dolari in primul trimestru, de la 3,49 miliarde dolari in aceeasi perioada a anului trecut. Excluzand elementele exceptionale, profitul a fost de 4,83 miliarde dolari, depasind estimarile analistilor, care mizau pe un profit de 4,03 miliarde dolari.

Directorul executiv Peter Voser, care incearca sa atinga performantele grupului BP, a declarat ca Shell are perspective bune de crestere, in contextul in care va incepe exploatarea a 13 noi proiecte in 2010 si 2011, potrivit NewsIn.

"Rezultatele sunt foarte bune", a declarat Peter Heijen, analist in cadrul Theodoor Gilissen Bankiers NV. "Se inregistreaza o crestere puternica a productiei, iar compania este bine pozitionata, cu mai multe proiecte pe cale sa intre in functiune".

Productia totala a crescut cu 6%, la 3,594 milioane barili echivalent de petrol pe zi, dupa intrarea in functiune a proiectelor Sakhalin-2 din Rusia si BC-10 din Brazilia.



Citeste si