16 August 2010

Imprumut de 1,5 mld. dolari pentru Lukoil



Grupul LukOil, al doilea producator de petrol ca marime din Rusia, a anuntat ca a primit un imprumut de 1,5 miliarde de dolari prin care va finanta o parte din planul de rascumparare a actiunilor proprii de la ConocoPhillips, transmite Mediafax.

Grupul petrolier american ConocoPhillips a anuntat in luna iulie ca va vinde participatia de 20% pe care o detine la LukOil. Producatorul rus de petrol va cumpara 40% din aceasta participatie, cu 3,44 miliarde de dolari, finantarea urmand a fi asigurata din fonduri proprii si cu un imprumut de 1,5 miliarde de dolari primit de la sase banci.

LukOil are optiunea ca pana pe 26 septembrie sa cumpere restul de 11,6% din actiunile ramase din participatia detinuta de Conoco, cu o valoare estimata de cinci miliarde de dolari.

Agentia de evaluare financiara Standard and Poor's a pus joi sub supraveghere ratingul LukOil, cu posibilitatea retrogradarii daca grupul rus va da curs optiunii de rascumparare.

Grupul rus este prezent pe piata petroliera romaneasca din 1998, cand a cumparat rafinaria Petrotel Ploiesti. LukOil detine in Romania, de asemenea, mai multe depozite de carburanti si o retea de 310 benzinarii.



Citeste si