16 August 2010

Spania relanseaza proiecte de infrastructura de 500 mil. euro



Autoritatile din Spania au decis sa relanseze proiecte de infrastructura de 500 milioane euro, oprite in cadrul planului de austeritate, afirmand ca tintele bugetare sunt intacte, chiar daca spreadul datoriilor spaniole comparativ cu cele germane a atins vineri maximul ultimelor patru saptamani, potrivit Mediafax.

Proiectele fac parte din programele in valoare cumulata de 6,4 miliarde euro pe care guvernul intentiona sa le excluda din cheltuielile pentru infrastructura, a declarat un purtator de cuvant al ministerului de profil, transmite Reuters.

Datele finale vor fi confirmate in septembrie, cand va fi prezentat proiectul de buget pentru 2011.

Surse au declarat anterior ca regiunile autonome spaniole au exercitat presiuni asupra ministrului Infrastructurii, Jose Blanco, pentru mentinerea anumitor proiecte.

Primele cerute de investitori pentru pastrarea obligatiunilor spaniole pe termen de zece ani au crescut la 1,72% comparativ cu obligatiunile germane, cel mai ridicat nivel atins din 19 iulie.



Citeste si