Astfel, autoritatile bancare globale si marile banci centrale au decis sa creasca rata capitalului de baza de rang intai (core Tier 1) la 4,5%, de la 2% in prezent, potrivit unui comunicat transmis duminica seara de grupul de la Basel, prezidat de seful Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet.
Totodata, rata totala Tier 1 a fost stabilita la 6%, fata de 4% in prezent.
Bancile vor fi nevoite sa construiasca totodata un nou tip de rezerva, de "conservare a capitalului", de 2,5%, pe langa ratele Tier1, formata din common equity.
Totodata, in cazul bancilor in care vor fi semnalate "conditii excesive de credit" se va crea "o rezerva contraciclica", de 0-2,5%.
Implementarea noilor reglementari Tier1 va incepe in ianuarie 2013 si trebuie sa fie finalizata pana la inceputul anului 2015, iar aplicarea noilor rezerve de conservare a capitalului se va introduce defazat, in perioada ianuarie 2016 - ianuarie 2019.
Acord Basel III: Bancile tripleaza in urmatorii 5 ani rezervele de capital de calitate superioara
Bancile trebuie sa tripleze, pana in 2015, rezervele de capital de calitate superioara, pana la o rata de adecvare de 7%, potrivit acordului Basel III, semnat de Comitetul de Supraveghere Bancara, transmite Reuters, citat de Mediafax.
Te-ar putea interesa si: