15 Iulie 2020

10 august | Reacția Procurorului General: Înțeleg emoția publică suscitată de acest dosar



Procurorul general al României, Gabriela Scutea, a refuzat să spună dacă va infirma sau nu soluția procurorilor DIICOT de clasare a acuzațiilor de abuz în serviciu aduse șefilor Jandarmeriei pentru reprimarea violentă a protestului Diasporei din 10 august 2018, scrie G4Media.

Scutea a spus într-o scurtă declarație de presă că a luat act de ordonanța procurorilor DIICOT, de 235 de pagini, și că va verifica soluția.

”Înțeleg emoția publică suscitată de acest dosar. Procurorii au obligația să administreze probele imparțial și complet. Toate actele din dosar vor fi cântărite în cadrul controlului ierarhic”, a spus Scutea.

Scutea a fost numită procuror general la pachet cu Giorgiana Hosu, numită șefa DIICOT, de președintele Klaus Iohannis, în ciuda avizului negativ al CSM.



Citeste si