Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată de Tribunalul Cluj.

Decizia instanţei clujene poate fi atacată în apel, în termen de 10 zile de la comunicare, scrie Agerpres.

Pe 30 aprilie 2020, Sorina Pintea a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (două acte materiale), pe vremea când era manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă 'Dr. Constantin Opriş' din Baia Mare.

"În baza art. 396 alin. (2) C.proc.pen., cu reţinerea art. 36 alin. (1) C.pen., condamnă inculpata P.S., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale)", se arată în soluţia instanţei clujene.

De asemenea, Sorinei Pintea i se interzice exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţi publice.

"În temeiul art. 67 alin. (2) C.pen. interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita funcţia de manager în cadrul unui spital public, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., pe o durată de 3 ani, care se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen. În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen. interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita funcţia de manager în cadrul unui spital public, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., care se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) C.pen. În baza art. 72 alin. (1) C.pen. deduce din pedeapsa aplicată măsura reţinerii şi cea a arestării preventive de la data de 29.02.2020 la data de 06.03.2020", menţionează instanţa clujeană.

De asemenea, instanţa a decis confiscarea sumei de 10.000 de euro de la fostul ministru al Sănătăţii.

"În plus, instanţa dispune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 10.000 de Euro (echivalent în lei la data de 20.12.2019) de la Pintea Sorina şi menţine măsura asigurătorie (sechestrul asigurător) instituită prin ordonanţa din data de 19.03.2020 emisă în dosarul penal nr. 105/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura centrală, asupra imobilelor aparţinând inculpatei S.P., constând în: - cotă 1/1 din terenul extravilan în suprafaţă de ....bun comun cu soţul G.O., - cotă 1/7 din terenul extravilan în suprafaţă de ...., bun comun cu soţul G.O., până la concurenţa sumei de 47.736 lei", arată sursa citată.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri