George Simion (copreședintele AUR), Mihai Târnoveanu, Pompiliu Diplan și alte 11 persoane au fost amendate de jandarmerie pentru că ar fi încălcat prevederile legislației legate de organizarea adunărilor publice, au declarat pentru G4Media surse judiciare.

De asemenea, a fost prins un bărbat acuzat că ar fi vandalizat patru mașini, printre care și una a ambasadei SUA.

Potrivit Jandarmeriei Române, patru autovehicule fac obiectul verificărilor, în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de distrugere, iar doi dintre proprietarii autovehiculelor au depus plângere prealabilă, conform prevederilor legale în vigoare.

La acest moment, la sediul unei secții de poliție din Capitală, se află, la audieri, un bărbat, de 50 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere, asupra celor patru autovehicule, prin pulverizarea cu vopsea.

Cel în cauză a fost depistat de jandarmi, pe Bulevardul Libertății, din municipiul București, iar în urma controlului corporal și al bagajelor, asupra acestuia au fost găsite mai multe obiecte cu valoare probatorie în cauză, printre care o mască de gaze militară, două cartușe filtrante, un briceag multifuncțional, seringi sigilate, precum și o stație de emisie-recepție.

Retail jobs

Până în prezent, din verificările efectuate, a reieșit că 14 persoane, din cadrul a 6 organizații, autointitulate civice, respectiv din cadrul unui grup parlamentar, s-au erijat în organizatori ai manifestării publice neautorizate, fapt pentru care au fost aplicate acestora 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de 140.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 60/1991, privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice.

De asemenea, au fost identificate alte 167 de persoane participante la manifestarea publică și s-au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 34.300 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020, Legii nr. 60/1991 și Legii nr. 61/1991.

Sursa foto: George Simion/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri