5 Octombrie 2022

Percheziții în București la companii care se ocupă de reciclarea deșeurilor



Polițiștii din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice face mai multe percheziții la companiile care se ocupă cu reciclarea deșeurilor, ca urmare a unor suspiciuni de evaziune fiscală și înșelăciune.

Firmele care activează în domeniul reciclării deșeurilor ar fi înregistrat activități fictive pentru a se asigura că ulterior primesc anumite bonusuri din partea statului. Prejudiciu în acest dosar este este aproape 80 de milioane de lei.

„La această oră, polițiștii din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, efectuează 14 percheziții domiciliare, în municipiul București și județul Ilfov, precum și activități de ridicare de înscrisuri, de la 7 societăți comerciale, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în declarații și uz de fals.

Faptele ar fi fost comise de către persoane implicate în operațiuni fictive de reciclare deșeuri de ambalaje și deșeuri de echipamente electrice și electronice (D.E.E.E.), cu impact negativ atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra bugetului de stat, respectiv Fondului pentru mediu.

În același timp, se vor pune în aplicare 3 mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite, ce vor fi conduse la sediul unității de poliție, în vederea aducerii la cunoștință a faptelor pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și audierii acestora, pentru clarificarea situației de fapt.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020-2021, prin intermediul unor societăți comerciale coordonate direct sau prin interpuși, în scopul obţinerii unor sume de bani, cu titlu de bonificaţie, de la organizații care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului (denumite O.I.R.E.P., respectiv Asociații autorizate), persoanele bănuite ar fi furnizat acestor entități documente justificative în care ar fi consemnat activități nereale de colectare și reciclare a 22.236.016 kilograme de deșeuri (de ambalaje și DEEE).

Prin raportarea acestei cantităţi în sistemul de transfer de responsabilitate, s-a produs un prejudiciu Administraţiei Fondului pentru Mediu, în valoare totală de 79.085.258 de lei, estimat conform prevederilor art. 9 alin. (1) lit. v) şi y) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu.

La acțiune participă polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și al Institutului Național de Criminalistică.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se arată în comunicatul de presă.



Citeste si