9 Februarie 2023

Robert Negoiță, urmărit penal de DNA. Primarul Sectorului 3 ar fi permis construirea ileaglă a unui bloc



Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu, după ce ar fi aprobat emiterea ilegală a unor documente necesare pentru construirea unui bloc în centrul Bucureştiului.

Procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Robert Negoiţă pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, anunță DNA, potrivit Agerpres.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada 2015 - 2021, Robert Negoiţă, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi aprobat emiterea presupus nelegală a unor documente necesare construirii şi intabulării unei construcţii în zona centrală a Capitalei.

Sursa judiciare au precizat, pentru Agerpres, că imobilul este situat pe Strada Matei Basarab la numărul 97.

Sursele citate au mai arătat că, pe lângă alte persoane, în dosar mai sunt urmăriţi penal doi arhitecţi-şefi şi trei secretari din Primărie.

Procurorii DNA au efectuat, pe 1 februarie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, percheziţii domiciliare în 17 locaţii din Bucureşti şi judeţul Ilfov, dintre care una este sediul unei instituţii publice, restul fiind domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale.



Citeste si