3 Martie 2023

Un profesor de la Universitatea Politehnica din Bucureşti a fost prins în flagrant în timp ce primea mită



UPDATE 15:45: Tribunalul Bucureşti a respins vineri cererea procurorilor DNA privind arestarea preventivă a profesorului de la Politehnica Bucureşti prins când lua mită, acesta urmând a fi cercetat în libertate sub control judiciar, anunță Agerpres.

Cristian Florian Dincă, profesor la Universitatea Politehnica din Bucureşti, a fost reţinut de DNA după ce a fost prins în timp ce lua mită în valoare de 6.000 de lei. Suma de bani primită avea legătură cu mai multe proiecte finanţate din fonduri nerambursabile derulate în cadrul universității, arată un comunicat de presă al Direcției Naționale Anticorupție.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada august 2020 – februarie 2023, Dincă Cristian-Florian ar fi pretins și primit de la o persoană (martor în cauză), suma totală de 153.470 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, ca responsabil de proiect în cadrul proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile “Asociat-474 PED/2020”, „Hybrid Solvent”, „In-No-Plastic”, „Dezvoltarea de solvent”, „Cap soft” derulate în cadrul Universității Politehnice din București.

Banii respectivi reprezentau aproximativ jumătate din indemnizația pe care martorul ar fi primit-o în contextul menționat mai sus, în calitate de angajat în cadrul proiectelor respective.

La data de 02 martie 2023, potrivit înțelegerii anterioare, inculpatul Dincă Cristian Florian ar fi primit de la martor suma de 6.000 de lei reprezentând tranșa aferenta salariului primit de acesta în luna februarie 2023, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Lui Dincă Cristian Florian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 03 martie 2023, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, anunță procurorii DNA.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.



Citeste si