O persoană care se folosea de numele Rodicăi Stănoiu, fost ministru al Justiţiei, pentru a obţine bani de la persoane din lista celor mai bogați români a fost pusă sub urmărire penală de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru înşelăciune.

Potrivit unui comunicat al PJS1 transmis AGERPRES, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (cinci acte materiale).

"În fapt, s-a reţinut că, în perioada 4 - 20 iunie, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a indus în eroare un număr de cinci persoane fizice cunoscute ca având o situaţie materială bună (pe care le identifica din analizarea Revistei Forbes), prin folosirea numelui Rodica Stănoiu şi a calităţii de fost ministru al justiţiei şi senator în Parlamentul României, prezentându-le acestora ca adevărată împrejurarea mincinoasă că se îngrijeşte de o persoană cu o situaţie financiară precară şi dizabilităţi psihice, care are nevoie de bani pentru a putea locui în continuare într-un cămin studenţesc situat în Bucureşti, cu consecinţa producerii unei pagube în valoare de 6.500 lei în dauna a două persoane vătămate, în cazul celorlalte persoane vătămate nefiind produsă o pagubă din motive independente de voinţa autorului", arată procurorii.

Dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Sector 1 Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri