19 Septembrie 2023

Transport de documente de identitate false, dar și autentice, descoperit la Vama Giurgiu



Poliţiştii de frontieră de la Giurgiu au descoperit într-un microbuz condus de un cetăţean german de naţionalitate siriană zeci de documente, false sau autentice.

Potrivit comunicatului Poliției de Frontieră, data de 18.09.2023, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat la controlul de frontieră, pentru a intra în țară, un cetățean german de naţionalitate siriană, în vârstă de 55 de ani, la volanul unui microbuz înmatriculat în Germania. Bărbatul efectua servicii de coletărie în regim personal pe ruta Turcia-Germania.

La controlul de frontieră, acţionând în baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul motor a fost descoperită o sacoşă în care se aflau patru documente false - două permise de şedere cu însemnele autorităţilor din Germania şi două permise de conducere cu însemnele autorităţilor din Cehia.

Totodată, în alte colete din microbuz au fost descoperite 44 de documente de identitate siriene autentice, eliberate pe numele unor persoane care nu erau prezente la controlul de frontieră.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, conform prevederilor legale incidente.



Citeste si