Primarul din Sinaia a făcut o „escală” la spital înainte de arest

Sursǎ foto: Agerpres Foto

Primarul din Sinaia a făcut o „escală” la spital înainte de arest

Cuprins Articol:

Primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, a fost dus în arest preventiv, în noaptea de miercuri spre joi, după ce i s-au făcut investigaţii medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, scrie Agerpres.

Surse medicale au precizat, pentru AGERPRES, că acesta a beneficiat de investigaţii cardiologice, însă nu a rămas internat.

Ulterior, Oprea a fost preluat de poliţişti, fiind dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Câmpina, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Curtea de Apel Bucureşti a respins, miercuri, ca nefondată contestaţia depusă de primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, şi a dispus arestarea preventivă a acestuia, pe motiv că a încălcat interdicţiile pe care le avea în cadrul măsurii controlului judiciar.

Cine se va ocupa de primăria din Sinaia?

Pe 16 mai, Tribunalul Bucureşti a admis solicitarea DNA privind înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauţiune cu măsura arestării preventive faţă de Vlad Oprea, decizia fiind confirmată miercuri de Curtea de Apel Bucureşti, după respingerea contestaţiei depusă de edil.

Procurorii susţin că, pe 4 martie şi 13 martie 2025, Vlad Oprea s-a întâlnit, în camera tehnică a unui hotel din Sinaia, cu viceprimarul oraşului, care exercită în prezent atribuţiile de primar.

Întâlnirile şi discuţiile dintre cei doi au fost înregistrate de anchetatori.

De ce este arestat primarul din Sinaia?

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere arestarea preventivă a primarului oraşului Sinaia, Vlad Oprea, în dosarul în care este acuzat, printre altele, de luare de mită, după ce acesta ar fi încălcat cu rea-credinţă obligaţia de a nu-şi exercita funcţia.

Vlad Oprea este acuzat de DNA de luare de mită în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, trafic de influenţă în formă continuată şi fals în declaraţiile de avere, în formă continuată.

De asemenea, edilul este urmărit penal pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, folosirea influenţei ori autorităţii de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, spălarea banilor şi executarea fără autorizaţie legală ori cu nerespectarea prevederilor autorizaţiilor emise a lucrărilor de construire sau de desfiinţare a unor imobile situate în oraşul Sinaia.

Personalizate pentru tine