30 August 2011

Avocatii de la Musat vor lucra pentru Stat in privatizarea Oltchim



Casa de avocatura Musat & Asociatii a fost selectata de Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri pentru a asigura consultanta juridica Oficiului Participatiilor Statului in Privatizari si Industrie (OPSPI) in procesul de privatizare al combinatului Oltchim Ramnicu Valcea.

“Asistarea statului in derularea procesului de privatizare al combinatului Oltchim constituie o noua provocare, data fiind insemnatatea proiectului in agenda de initiative recente ale Guvernului, dar si complexitatea problemelor implicate de un asemenea proces. Vom asista OPSPI in legatura cu toate aspectele aferente privatizarii, incluzand pregatirea caietului de sarcini si lansarea licitatiei, selectarea consultantului, analiza aspectelor de reglementare, structurarea tranzactiei, precum si asistenta juridica pe tot parcursul desfasurarii privatizarii propriu-zise”, a spus Miruna Suciu (foto), Partner Musat & Asociatii si coordonatoarea echipei de proiect.

Guvernul s-a angajat in fata FMI ca pana la finele anului sa demareze priva­ti­zarea Oltchim, iar compania PCC inregistrata in Germania s-a aliat cu fon­dul de investitii britanic Carlson Ven­tures in vederea participarii la priva­ti­zare. PCC si Carlson detin impreuna aproape 33% din actiunile Oltchim, iar statul are 55%.

Tot in acest an, Musat & Asociatii a fost desemnata casa de avocatura care va asista statul in doua dintre cele mai mari oferte publice de vanzare care vor fi derulate pe Bursa de Valori Bucuresti, oferind consultanta juridica in procesele de vanzare ale actiunilor detinute de statul roman la Transgaz si Transelectrica.

Musat & Asociatii a mai fost implicata in privatizari pe piata locala, printre cele mai mari numarandu-se asistarea Enel in procesele de privatizare ale Electrica Muntenia Sud, Electrica Banat si Electrica Dobrogea, asistenta acordata GE Capital in legatura cu achizitia Banc Post, prima privatizare a unei banci romanesti, privatizarea Bancii Agricole catre Raiffeisen Bank sau achizitia combinatului Sidex Galati de catre Arcelor Mittal.

De asemenea, printre fuziunile si achizitiile in care a fost implicata Musat & Asociatii in ultimii ani se numara asistarea The Rompetrol Group in derularea ofertei publice de preluare pentru Rompetrol Rafinare si Rompetrol Well Services, asistarea Mediterranean Car Company in achizitia Autoitalia, asistarea fondului de investitii Platinum Equity in operatiunea de vanzare a celor trei fabrici Alcoa detinute in Romania catre Leoni, Kromberg & Schubert si Sumitomo Electric Wiring Systems, asistarea Alka Pro in vanzarea diviziei de seminte si fructe uscate catre Intersnack sau asistarea grupul energetic elvetian RePower in achizitia a 80% din actiunile Elcomex.



Citeste si