2 Octombrie 2012

Trei noi promovari la KPMG. Numarul partenerilor ajunge astfel la 21



KPMG a promovat trei specialisti din echipa proprie la rang de parteneri. Daniela Strusevici, Tudor Grecu si Bogdan Vaduva vor ocupa un loc in conducerea firmei de consultanta si audit incepand cu 1 octombrie.

KPMG a promovat si anul trecut trei noi parteneri, iar in ultimii trei ani au fost cooptati un numar de opt noi parteneri, ridicand numarul acestora la 21.

In prezent numarul angajatilor KPMG in Romania se ridica la peste 650.

Daniela Strusevici (foto dreapta) s-a alaturat echipei KPMG din Bucuresti in 1996. In 1999, s-a reintors in orasul sau natal, Timisoara, unde firma tocmai isi deschisese primul sau birou regional. Auditor de profesie, Strusevici este membru al Camerei Auditorilor Financiari din Romania (CAFR) si al Asociatiei Contabililor Autorizati din Marea Britanie (ACCA).

Tudor Grecu (foto stanga) face parte din echipa KPMG dedicata Sectorului de Servicii Financiare din anul 2001. Este membru al ACCA si al CAFR si s-a specializat in auditul societatilor de asigurare, fondurilor de investitii si institutiilor de credit.

„Sectorul financiar capteaza atentia publica, este barometrul fenomenelor economice si, de cele mai multe ori, raspunde primul cerintelor de schimbare venite din partea societatii", a explicat Grecu.

Bogdan Vaduva (foto dreapta) lucreaza in KPMG din 2004. A plecat la drum ca auditor, iar in prezent competentele sale acopera un larg spectru de activitati, Bogdan coordonand echipe multidisciplinare in proiecte de consultanta in industrii reglementate.

Bogdan Vaduva s-a specializat in consultanta in finante corporative, cu precadere in domeniul Energiei si Utilitatilor, Petrol si Gaze, dar si in Transport/Infrastructura. El este membru al ACCA si a obtinut un Certificat Postuniversitar de la Harvard Business School, Executive Education - Program for Leadership Development.



Citeste si