Sedinta de informare privind medierea, obligatorie din 15 februarie. Ce trebuie sa stii despre noua procedura?

Incepand cu acest an, cei care vor sa inceapa un proces vor putea face acest lucru doar daca participa, in prealabil, la o sedinta de informare privind medierea. Aceasta obligatie a justitiabililor va intra in vigoare in 15 februarie, motiv pentru care AvocatNet.ro iti spune astazi tot ce trebuie sa stii despre noile dispozitii.

Legea nr. 115/2012, in vigoare din vara anului 2012, a modificat Legea medierii, instituind, printre altele, obligatia de a participa la o sedinta de informare privind medierea, ca procedura prealabila instantei de judecata. Concret, in actul normativ se arata, la art. 601, ca "in litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de solutionare a conflictelor, partile si/sau partea interesata, dupa caz, sunt tinute sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii". Prevederea urma sa intre in vigoare in 6 luni de la publicarea Legii nr. 115/2012 in Monitorul Oficial (9 iulie, n.red.), adica in 9 ianuarie 2013.

Afla mai multe pe AvocatNet.ro.



Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri